„Aurul proștilor”, sau pirita, este un mineral care seamănă foarte mult cu aurul adevărat. Deși aurul este un metal prețios, pirita este practic lipsită de valoare.
Pirita este un mineral cristalin cu sulfură de fier, care poate fi găsit în sol și în sedimente sub formă de cristale mici. Mineralul se formează printr-o reacție între sulfură și fier și poate arăta auriu, argintiu, cromat și poate căpăta chiar culorile curcubeului.
Asemănarea piritei cu aurul și accesibilitatea sa o face un înlocuitor al aurului real pentru multe bijuterii și ornamente mult mai ieftine. Totuși, problema apare atunci când pirita este cumpărată sau vândută la prețul echivalentului său mult mai prețios, potrivit IFL Science.
Așadar, cum putem deosebi între pirită și aurul adevărat? Ei bine, există o serie de teste distructive prin care putem afla exact cu ce avem de-a face.
Folosind Testul lui Moh, o scară folosită ca să identifice numărul de minerale în funcție de materialele care o pot zgâria, pirita are un scor al durității de 6 la 6,5, în timp ce scorurile aurului sunt de 2,5. Cuprul, de exemplu, cu un scor măsurat cu testul Moh de 3, va zgâria aurul, dar nu și pirita.
Sectilitatea materialului se referă la capacitatea sa de a fi tăiat cu un cuțit ascuțit. Pirita nu poate fi tăiată cu un cuțit, în timp ce mici porțiuni din aur pot fi.
Ductilitatea se referă la cât de ușor poate materialul să fie îndoit sau curbat. Sub presiune, aurul este maleabil, ceea ce îl face ușor de îndoit și de lovit, fără se rupe. Pirita, pe de altă parte, nici nu se va îndoi deloc și nici nu se va rupe sub presiune.
Folosind un test linie, un specimen este răzuit pe o foaie de porțelan nevopsit, cunoscută sub numele de placă de striație. Culoarea pudrei reziduale rămase pe farfurie este „dunga” materialului. O dungă galbenă indică aur, în timp ce o dungă neagră, verde sau maro ar fi pirita.
Dacă ai prefera să îți păstrezi potențialul metal prețios în forma sa intactă, pot fi folosite testele nedistructive, dar cu o oarecare certitudine mai mică.
Deși cele două arată în mare parte identic din punct de vedere coloristic, când sunt comparate, mostrele de pirită vor părea ușor mai stridente decât aurul pur. Aurul găsit în natură poate fi aliat cu argintul, dându-i un subton mult mai alb.
Aurul se găsește adesea în corpurile de apă, acolo unde marginile ascuțite sunt netezite de curenți. Pirita, cu toate acestea, tinde să aibă o formă mai angulară. Acest test este oarecum nesigur, deoarece forma materialului va fi foarte diferită în funcție de condițiile în care se găsește.
Cristalele de pirită vor avea linii care traversează suprafața mineralului, în timp ce aurul nu.
Odată cu expunerea la mediul natural, „aurul proștilor” va prezenta cu ușurință semne de pătare pe suprafața sa, în timp ce aurul va rămâne strălucitor și nealterat, indiferent de expunerea sa la elemente.
Gravitația specifică a unui obiect este densitatea acestuia împărțită la densitatea apei. Densitatea specifică a piritei este de aproximativ 5, în timp ce cea a aurului este de 19,3.
Aurul este neferos, ceea ce înseamnă că nu este magnetic. Cu toate acestea, pirita este magnetică, la fel ca și unele aliaje de aur
Pentru a adăuga o altă insultă la prejudiciul adus bietei pirite bătrâne, aceasta miroase și a ouă stricate. Atunci când este frecat cu un obiect abraziv, acest miros ofensiv va fi eliberat de mineral, în timp ce aurul nu va emana niciun miros.
Deși este un substitut mult mai puțin valoros al aurului, este folosită pentru a crea sulfat de fier, care se găsește într-o serie de produse de uz zilnic. Sulfatul de fier poate fi găsit în cerneală, în suplimentele nutritive, în tratarea apei și poate fi folosit pentru a stimula fotosinteza în plante, ceea ce îl face un balsam ideal pentru gazon.
Povestea aurului confiscat de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Colier asociat cu Henric al VIII-lea, vechi de 500 de ani, găsit de căutătorii de metale
Goții erau la fel de pricepuți la prelucrarea metalelor ca și romanii